Îmi este dor de învăţătoarea mea. Şi de exigenţa ei. Fără de care nu aş fi înţeles niciodată de ce trebuie să învăţ, de ce trebuie să respect valoarea. Nu am nimic cu ospătarii, ba chiar îmi sunt simpatici. Am ceva cu ospătarii care îsi iau BAC-ul la 23 de ani şi ajung să conducă dregătorii în România. Şi, până la urmă, nici cu aceştia nu am ceva anume, în afară de a le reproşa lipsa de bun-simţ. Am ceva cu cei care pun ospătari de genul asta în fruntea dregătoriilor. Dar, dacă mă gândesc bine, îi înteleg şi pe aceştia: singurul mod de a-ţi ascunde incompetenţa este să iei în jurul tău oameni mai slab pregătiţi ca tine. Am ceva cu cei care votează, dându-le acestor indivizi posibilitatea să transforme incompetenţa în politică de stat. Să fie asta dovada propriei noastre incompetenţe?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu