Două zile am umblat printr-o zonă specială din România. Paşii m-au purtat prin Mehedinţi, în locuri despre care ştiam multe poveşti de la bunii mei bunici. Pe dealul Stârminii, la Vînju Mare, la Corlăţel şi Bucura, la Bălăciţa...Locuri pline de istoria vieţii celor cărora le datorez formarea mea ca om. Am trăit, în aceste două zile, propriile mele emoţii, dar şi emoţia reconstituirii drumurilor din viaţa înaintaşilor mei. Am ,,greşit" drumul (chiar l-am greşit, dar cred că nu întâmplător!) şi am ajuns într-un sat, al cărui nume nu este întâmplător: Valea Anilor! Acei ani care, trecând peste generaţii, m-au pus faţă în faţă cu locuri ce transmit neputinţa de a mai fi ce am fost odată. A străbătut timpul doar bunătatea oamenilor simpli, trăitori în nevoi şi necazuri, dar fericiţi să descopere că mai avem puterea (unii dintre noi!) să ne întoarcem la rădăcini. Am parcurs, de la Vînju Mare la Bălăciţa, un drum greu. Un drum care era mult mai greu în anii '40, când l-a parcurs bunica, în sens invers, pentru a-l întâlni pe bunicul.
Întâmplător sau nu, am trăit, în ultimele două zile, în locuri cu rezonanţă pentru familia mea, în momente în care cu toţii ne aflăm la o răscruce. O răscruce pe care sper să o depăşim cu bine, pentru a putea merge liniştiţi pe drumul frumos pe care l-au visat bătrânii pentru noi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu