sâmbătă, 22 decembrie 2012

AM RATAT ȘI APOCALIPSA ASTA!

Preocupați de grijile cotidiene, de guvern, de apropierea sărbătorilor, de... am ratat-o și pe asta! Nici măcar de o apocalipsă serioasă nu suntem în stare! Ne-a durut pe toți la bască, dând peste cap prezicerile unora și altora! Halal!
Cu așa oameni nepăsători la văicărelile celor duși cu zmeul prin curtea spitalului de psihiatrie, mai că-mi vine să regret că nu am murit trăind un mare eveniment!
Stau și mă gândesc la câte resurse și câtă energie s-a consumat pentru regizarea unei tâmpenii. Vă dați seama ce am putea realiza, dacă am folosi toate acestea pentru a face lucruri bune, utile?
Ca să nu se spargă balonul cu superstiții gogonate, să mai poată mânca și unii o pâine bună, pe lângă rahat, au cotit-o manipulatorii frumușel, anunțându-ne că, de fapt, se va întâmpla, dar nu au nimerit data bine, că sunt probleme cu interpretarea, că nu înțelegem noi în profunzime...
UITE FLEOȘC! 
Asta este concluzia, îndelung gândită pe timpul apocalipsei!
Pentru o nouă concluzie, aștept următoarea apocalipsă.
Până atunci, vă doresc să aveți mintea limpede!

duminică, 16 decembrie 2012

MAI ȘTIȚI POVEȘTI?



Prinși de vâltoarea vieții cotidiene, trecem nepăsători pe lângă micile bucurii ale vieții. Ignorăm cu dezinvoltură toate acele lucruri mărunte, care, adunate, ne fac fericiți. Dacă ne-ar întreba cineva de ce ne este bine, nu am putea să răspundem, căci nu mai avem răgazul să înțelegem ce trăim.
Dincolo de confortul urban, să stai o seară la gura sobei, în liniștea divină a satului troienit de zăpadă, să depeni povești ce aduc în actualitate o lume demult trecută...
Să nu te intereseze că mobilul nu are semnal, internetul să fie neimportant...Să privești în sufletul tău ca într-o apă limpede...Nu vă este dor de liniștea sufletului mult prea încărcat de cotidianul urban?
Afară e ger, un ger năpraznic ce a amuțit satul. Ici, colo, câte un câine mai latră. Pentru scurt timp, căci și lătratul este condiționat de ger. În liniștea lăsată peste oameni și sat, stau la gura sobei și privesc în adâncul sufletului meu...de acolo începe povestea!

luni, 3 decembrie 2012

- Unde petreci apocalipsa? - În Bulgaria, că e mai ieftin!


Nu v-aţi săturat de toţi săltocii, care anunţă trimfal sfârşitul lumii? Peste toate problemele noastre, peste alegeri, taxe, arestări, dezvăluiri...mai trebuie să suportăm şi prostia asta! Pentru cei care sunt tentaţi să creadă asta, am o întrebare: dacă tot se termină lumulica asta, de ce se mai bat politicienii pentru funcţii?
De peste 20 de ani, de când românii au intrat în „lumea liberă”, aflăm de tot felul de dezastre, care mai de care! Peste delirul internaţional, tot felul de “profeţi” autohtoni s-au alăturat delirului mediatic. Vă mai amintiţi de cutremuratul ăla care ne tot povestea de marele cutremur, ăla care ne va distruge ţărişoara? Singurul cutremur major a fost în capul lui. Atât de mare, încât a căzut răpus de propria prostie. Dar de “ marele” Ion Ţugui, cel care ne tot ameninţa cu cei „Şapte ani apocaliptici”? Cum prostia costă, mulţi naivi au contribuit la bugetul “iniţiatului”, cumpărând marea lucrare!
Dragii mei, cred că este cazul să ne comportăm ca oameni inteligenţi, trecuţi prin şcoală şi viaţă. Haideţi să ne vedem de vieţile noastre, să trăim cât mai frumos cu putinţă, aruncând la gunoi toţi săltocii manipulatori, care nu obosesc să ne otrăvească mintea şi sufletul.
Cât despre apocalipticul sfârşit, să fie la ei!

sâmbătă, 3 noiembrie 2012

IN MEMORIAM VALENTIN IORDACHE!



Luminile rampei s-au stins, cortina a căzut! Colegul meu a plecat să cânte îngerilor, să le spună vorbe bune, să-i facă să zâmbească atunci când sunt triști.
Valentin Iorgache ne-a părăsit, lăsând un loc gol pe scena pe care a iubit-o atât de mult. Un om cu suflet mare și cald, care a făcut din teatru a doua casă și din colegi marea lui familie. A iubit cu pasiune viața, a trăit cu pasiune prin și pentru muzică.
Cuvintele sunt grele acum, când trebuie să vorbesc la trecut despre Valentin Iordache!
Dumnezeu să-l odihnească!

vineri, 2 noiembrie 2012

GENERALUL ION DOBRAN - EROUL DE LÂNGĂ NOI!



Cu sufletul deschis, cu mintea limpede, Generalul Ion Dobran m-a primit drept și demn, purtând cu mândrie uniforma albastră ce îi marchează întreaga existență. Povești despre „micul Paris”, despre viața bună a românilor, despre școala aviatică, despre demnitate, despre visul de a zbura al unui copil, astăzi Erou al României...
Fascinant, Generalul Ion Dobran vorbește despre primul zbor, visul său împlinit.
„Jurnalul locotenentului Dobran” este o carte impresionantă! Manuscrisul este răsfoit cu nostalgie, astăzi, de către Generalul Ion Dobran. Fiecare pagină, ce consemnează cu figelitate evenimente din timpurile grele ale războiului, reprezintă zile din viața tumultoasă a Eroului nostru. Întâmplări dramatice și fericite se împletesc cu destinul impresionant al Generalului Dobran.
Acum, la cei 93 de ani ai domniei sale, Generalul Ion Dobran crede cu tărie că puntea între generații este elementul esențial de supraviețuire al neamului românesc! De aceea, nu renunță la lupta cu indolența unora, continuând să rămână același demn reprezentant al elitei aviației militare române!
Generația de aur a aviației militare române ne este prezentată de către Generalul Ion Dobran. Aceasta este a doua parte din amplul interviu pe care domnia-sa l-a acordat. Vor urma și alte interesante mărturisiri.
Țin să mulțumesc doamnei Eleonora Arbănaș pentru implicarea directă în organizarea întâlnirii cu venerabilul General Ion Dobran.
Domnului General îi doresc sănătate și puterea de a mearge înainte, în ciuda tuturor lucrurilor străine de simțirea și sufletul domniei-sale!
DOMNULE GENERAL, AM ONOAREA SĂ VĂ SALUT!




miercuri, 31 octombrie 2012

SĂ-NŞELĂM POPORUL, CU CALCULATORUL!

Atenţie la mail-urile primite. Dacă primiţi un mail pretins din partea Citibank, puteţi să fiţi siguri că sunteţi victima unei tentative de fraudă. Deşi nu am nici o relaţie contractuală cu această bancă, nişte şmecheri mi-au trimis următorul mail:
Miercuri, 31 Octombrie 2012 0:49:43

Stimate client,
Recent am observat ca mai multe computere au incercat sa se conecteze in contul tau Citibank Online cu erori multiple in prima parola de acces.
In acest sens, avem nevoie de reverificarea datelor personale, in scopul de a determina veridicitatea exacta a contului.
In cazul in care acest lucru nu se va face pana la 1 Noiembrie 2012 vom fi nevoiti sa suspendam contul dvs. pentru controale de frauda evenutala pe termen nelimitat.
Va rugam sa descarcati documentul atasat la acest e-mail pentru a verifica identitatea dvs. si pentru a confirma veridicitatea contului in mod automat.
Ne cerem scuze pentru orice inconvenient si va multumim pentru intelegere si cooperare.
Va rugam sa nu contactati direct, aceasta problema este, in principal prelucrata de catre sistemul nostru bancar online.

Citibank Romania”


Adresa de expediere: alerts@alerts.citibank.ro

Mesajul are ataşat un “formular”! Fişier html! Vă recomand să nu-l descărcaţi!
Azi am luat legătura cu reprezentanţii băncii al cărui nume este folosit abuziv şi am aflat că povestea este cunoscută şi oamenii de la fraudă lucrează la caz! Sper să îl rezolve, căci există riscul ca unii să fie păcăliţi de mesajul primit.
Cât despre şmecheri, le recomand să-şi schimbe metoda şi să fie atenţi cui trimit astfel de mail-uri, căci o pot încurca rău de tot! Cazul de faţă este un exemplu!
Pregătiţi de puşcărie, băieţi?

miercuri, 24 octombrie 2012

ARMATA ROMÂNĂ LA ZI DE SĂRBĂTOARE!

Ca în fiecare an, sărbătorim cu mândrie în suflet Armata Română! Structură de bază a statutui, Armata are blazon de onoare, scăldat de sângele atâtor generații de români pentru care dragostea de țară a fost mai presus decât propria existență.
Istoria ne arată că, înainte de a fi luptător, soldatul a fost țăran. Atunci când primejdii de tot felul au amenințat glia străbună, țăranul român a transformat plugul în armă, clopotul în tun, îmbrăcând haina militară. Ce misiune este mai presus decât cea a apărării țării tale?
Astăzi, militarii profesioniști cinstesc blazonul de onoare moștenit. Armata Română este un partener de nădejde pe fronturile internaționale. În aceste momente, se cuvine să îndreptăm gândul nostru către toți eroii noștri, cunoscuți sau nu, să ne cinstim înaintașii, să reprezentăm cu mândrie Armata Română, să slujim cu devotament și profesionalism sub drapelul tricolor al României.
Anul acesta, sărbătorim 150 de ani de la înființarea Ministerului Apărării Naționale. Dincolo de vitregiile vremurilor, instituția militară și-a consolidat permanent poziția, devenind poate cel mai important pilon de susținere națională, o structură care își îndeplinește exemplar misiunea sacră de apărare a intereselor poporului român.
La zi de sărbătoare, Liga Militarilor Profesioniști transmite  „LA MULȚI ANI!” tuturor cadrelor militare din Ministerul Apărării Naționale, tuturor camarazilor în activitate, rezervă și retragere din rândul asociațiilor socio-profesionale din România!
ONOARE ȘI PATRIE!
video


vineri, 19 octombrie 2012

AMBULANȚA BUNĂ, AMBULANȚA REA!



Ieri, după ora 14.00, ambulanța din imagine se deplasa dinspre Craiova spre Calafat. Trafic aglomerat, restricții, căci drumul este în lucru. Ambulanța nu circula cu girofarul pornit, având cam 80 km/oră. În mașină, trei bărbați: șoferul și un cadru în cabină, cel de-al treilea în partea din spate, rezervată transportului pacienților. Până aici, nimic ciudat.
Trebuie să vă spun că de fiecare dată când întâlnesc, în trafic, o mașină de intervenție, îi dau prioritate. Așa am procedat și în acest caz, gândind că poate merg la o solicitate, chiar și fără semnale pornite. Numai că, șoferul m-a depășit, după care a redus viteza, forțându-mă ca, în zona pădurii Radovan, să o depășesc pentru a-mi continua drumul.
Spuneam că drumul este în lucru. Înainte de intrarea în Radovan, traficul peste pod este dirijat de un semafor. Semaforul roșu. Eu am oprit. Șoferul de pe ambulanță, aflat în spatele meu, nu. A pornit frumos girofarul și a trecut pe roșu! Atunci era în misiune! Imediat după ce a depășit podul, șoferul a oprit semnalele luminoase, continuîndu-și drumul liniștit. Fotografia este făcută pe raza com. Radovan.
Gestul șoferului m-a iritat și m-a făcut să mă întreb cât respectă astfel de angajați instituția Ambulanței. M-am întrebat și dacă respectă participanții la trafic sau își râd în barbă de proștii care se dau la o parte când trece Ambulanța!
Acum, mă întreb dacă șefii de la Ambulanța Dolj își pun vreo întrebare!

joi, 18 octombrie 2012

PERFORMANŢA SPORTIVĂ – VIS ŞI REALITATE!



Medalii, diplome, aprecieri, recompense...În spatele lor se ascunde multă muncă, privaţiuni. Tinerii sportivi visează frumos. Îşi doresc cât mai multe titluri, cât mai importante. Părinţii se laudă cu micii sportivi, dar...
Zilele trecute, un tată îmi spunea cu mândrie ce performanţe are fiul său de 15 ani, cum va ajunge campion la lupte. Îmi arăta diplomele şi medaliile frumos aranjate în vitrină. Lângă ele, pe masă o grămadă de cutii cu diverse medicamente: supradyn, tonotil-N, silimarină, spirulină, vitamax, liv 52. Din curiozitate, am început să citesc prospectele. Unele mi-au dat fiori! L-am întrebat pe tată cum de  îi dă copilului atâtea medicamente. Mi-a răspuns simplu: Fără ele nu se poate! Toţi sportivii iau aşa ceva şi nu au nimic! Voi scoate din el un mare sportiv!” Am insistat, întrebându-l dacă i se pare normal să-şi îndoape copilul cu pastile, dacă se gândeşte la consecinţe. Vizibil iritat, mi-a răspuns că doctorii le-au recomandat, că trebuie să facă performanţă, că...
Nu ştiu câţi părinţi procedează aşa, dar am bănuiala că fenomenul nu este singular.
Unde a dispărut performanţa realizată pe propriile forţe?
Ce fel de antrenori şi medici se ocupă de destinele tinerilor sportivi?
Câţi se gândesc la viitorul lor, la viaţa lor de după perioada de activitate sportivă?

miercuri, 17 octombrie 2012

Implicarea petrolierului ARGEȘ în catastrofa din Portul Rouen

• Comandantul navei era Traian Băsescu, actualul președinte al României



1981, 10 septembrie - petrolierul „Argeş“ (pavilion: România, IMO: 6806743, 36.150 tdw., construit în anul 1968, comandant: c.l.c Traian Băsescu) a fost implicat într-o catastrofă în portul Rouen (Franţa) de pe fluviul Sena.
Ediţia din 11 septembrie 1981 a cotidianului regional „Paris - Normandie“ titrează pe prima pagină: „Fapte şi oameni. Sena în flăcări în faţa rafinăriei «Shell». Dramă evitată cu precizie în apropiere de Rouen“, articol semnat de François Henriot.
Potrivit celor consemnate, în dimineaţa zilei de 10 septembrie 1981, în jurul orei 08:30, în aval de Rouen, în dreptul rafinăriei „Shell“, fluviul Sena a luat foc în mod inexplicabil şi terifiant.
O uriaşă pată de combustibil uşor, nafta, s-a aprins instantaneu. Flăcările uriaşe şi vălătucii de fum au învăluit câteva împingătoare şi barje, producând o panică de nedescris în port. Au fost alertaţi pompierii din patru localităţi riverane.
Trei persoane - pilotul unei nave, soţia sa şi copilul lor - au fost la un pas de-a muri arse de vii, dar au fost salvate miraculos de un macaragiu, care a manevrat macaraua aflată pe mal şi i-a cules pe cei trei de pe puntea vasului devorat de incendiu. Alte victime nu au fost înregistrate, ceea ce a făcut ca presa să fie mai puţin interesată de subiect, lăsând autorităţile să ancheteze cauzele şi împrejurările producerii accidentului.
Articolul semnala şi primele suspiciuni ale anchetatorilor referitoare la cauza incendiului, întrucât Poliţia bănuia că tancul românesc „Argeş“ ar fi fost la originea deversării de combustibil uşor.
A doua zi, acelaşi cotidian a revenit cu o notiţă din care reieşea că instalaţiile rafinăriei „Shell“ nu au stat la originea acelei scurgeri de produse petroliere aromatice. În schimb, o testare a circuitului de pompare de pe petrolierul „Argeş“ a întărit suspiciunile că nava românească ar fi suferit o defecţiune ce ar fi putut fi la originea deversării de combustibil în apele Senei.
Incendiul a provocat distrugerea împingătoarelor „Capitole“ şi „Elbiod“ şi a barjelor acestora, precum şi avarierea cargoului grecesc „Eleistria“, a petrolierului „Argeş“ şi a altor nave
 „Paris - Normandie“, 11 septembrie 1981: - „(...) timp de câteva minute infernal de lungi, Sena a ars ieri-dimineaţă în aval de Rouen către Grand Couronne.
Împinsă de maree şi curent, o pânză de hidrocarburi uşoare - benzină sau produşi aromatici - s-a aprins pe mai multe sute de metri, urcând cu viteza unui cal în galop spre marea rafinărie «Shell»… Câteva secunde, un adevărat zid de flăcări a străbătut fluviul: la Val de La Haye, pe malul drept, în faţa rafinăriei, un ponton de lemn a fost şi el prăjit de valul incandescent. Urmările acestui neaşteptat fulger nu au fost prea grave: mai multe barje şi două vapoare au fost atinse, doar două împingătoare au fost distruse în întregime. Ocupanţii unuia dintre acestea au scăpat de la moarte doar graţie prezenţei de spirit a unui macaragiu. Flăcările au mai lins coca unui petrolier, amarat lângă rezervoarele «Shell».
Pe la ora 8:30, focul a luat naştere în preajma cargoului grec «Eleistria», de 14.000 de tone, încărcat cu făină, şi lung de 150 de metri. O scânteie sau un muc de ţigară, şi iadul s-a coborât pe Sena. Atmosfera era încărcată de vapori de hidrocarburi în acea dimineaţă, zic martorii. Flama a luat-o pe râu în sus, spre rafinăria Shell.
Un împingător al Uniunii normande, «Elbiot», precum şi barjele autopropulsate «Sare» şi «Adour», încărcate de fosfo-gyps, au fost încercuite de flăcări. Cu mai bine de 40 de kilometri pe oră, focul se propaga pe suprafaţa apei.
Un al doilea împingător, «Capitole», proprietatea armatorului Marcel Rolland, şi cele trei barje ale sale, «Arthur», «Didier» şi «Languedoc», au fost şi ele prinse în capcană.
«Capitole» se afla nu departe de o macara de pe mal. Macaragiul le-a salvat viaţa celor aflaţi pe vas în acel moment. «Eram prizonieri. Nu puteam face nimic» - povesteşte Georgette Meresse, de 28 ani, soţia lui Richard, pilotul «Capitolului». «Richard a văzut flacăra, mi-a strigat să iau băieţelul şi să ies pe punte».
 Richard, Georgette şi micul Jerome au fost văzuţi de macaragiu. Acesta a coborât cupa şi i-a cules pe oamenii aflaţi în primejdie, depunându-i apoi, în siguranţă, pe mal. «Era singura cale de a fi salvaţi» - recunoaşte Georgette. «Altfel am fi ars de vii».
O adevărată bombă. «Cu o viteză de neimaginat» - povesteşte un alt martor -, «limba de foc s-a îndreptat spre rafinărie. Flăcările au lins coca petrolierului „Argeş, aparţinând companiei române „Navrom“. Vasul, cu o capacitate de 36.150 de tone şi lungimea de 190 de metri, descărcase hidrocarburi aromatice.
Rezervoarele sale erau, aşadar, pline de gaz. Iar „Capitole“, care ardea, a lovit coca acestei adevărate bombe plutitoare… La „Shell“ s-a sunat alarma. Pompierii au sărit la tunurile de apă. De la Rouen, Gran-Couronne, Grand-Quevily, Canteleu, Moulineaux au sosit vehicule de pompieri. Vaporul-pompier al Portului autonom Rouen s-a îndreptat şi el spre zona incendiului.
70 de pompieri, conduşi de locotenent-colonelul Louvet, au luptat cu focul, folosind tunuri şi spumă. Aşa se face că pagubele au fost limitate. Spre ora 9, toate focarele au fost stăpânite. E drept, „Capitole“ şi „Elbiod“ au fost distruse complet, însă cargoul grec şi petrolierul român n-au avut decât puţin de suferit».
Nici o anomalie la «Shell». Ancheta deschisă de Poliţia din Rouen încă de la începutul acestui foarte grav accident va încerca să determine mai întâi originea teribilei pânze de combustibil. Să se fi rupt vreo ţeavă la «Shell»? Nu a fost făcută, se pare, nici o constatare în acest sens. Reprezentanţii rafinăriei au declarat ieri după-amiază că, imediat după declanşarea alarmei, toate echipamentele au fost verificate, însă nimic anormal nu a fost constatat. Anchetatorii încearcă acum să stabilească dacă nu cumva s-a efectuat vreo manevră greşită în timpul procesului de descărcare a petrolierului companiei «Navrom»“.
 „Paris - Normandie“, 12 septembrie 1981: „După ce au stabilit că nu există indicii de ruptură la conductele rafinăriei «Shell», serviciile poliţieneşti însărcinate cu ancheta au orientat cercetările, aşa cum scriam încă de ieri, asupra petrolierului român de 36.000 tone «Argeş», care a livrat hidrocarburi uşoare la «Shell».
Ieri-dimineaţă au avut loc testări ale circuitului de pompare de pe «Argeş» şi s-a constatat o importantă scurgere de lichid în Sena. Aceasta e posibil să fie originea peliculei explozive de joi dimineaţă. Aceasta s-ar putea să fie sursa incendiului de joi dimineaţa. Dar, ancheta nu s-a încheiat încă. Orice ar fi fost, lumea din zonă o să-şi amintească mult timp de râurile de foc şi de miraculoasa salvare a familiei pilotului de pe «Capitole» de macaragiul Georges Deboute“.
Declaraţia lui Traian Băsescu acordată revistei săptămânale „Flacăra“, 31 decembrie 1982:
„Am dat curs unei ciudate invitaţii, primită prin poştă, semnată de «un grup de marinari români» - ca în drumurile noastre prin Constanţa să ne facem timp să cunoaştem nişte oameni frumoşi, să stăm de vorbă cu comandantul navei «Crişana», Traian Băsescu. Este - mi se spune - cel mai tînăr comandant de pe petrolierele ţării - nici 31 de ani - comandant căruia i s-a încredinţat, ca semn de preţuire şi încredere, a doua navă ca mărime a ţării, navă al cărei echipaj atinge vîrsta medie de 27 de ani. Scurta şi enigmatica scrisoare se încheie astfel: «Nu uitaţi să-l întrebaţi despre întîmplarea cu incendiul de pe nava „Argeş“, petrecută undeva, în lume, pe vremea cînd abia îşi luase brevetul de comandant, cînd nu pmplinise încă 30 de ani».
«(...) Ne aflam într-un port, pe un mare fluviu. Descărcam nafta, un produs distilat din benzină. „Argeşul“ se afla în dana unei mari companii petroliere. Spre sfîrşitul descărcării a izbucnit incendiul. Nu se ştia de la ce şi cum izbucnise. Se aflau în zonă alte 14 nave sub diverse pavilioane. Ardea fulviul în plină zi. Flacăra atingea 40 de metri. În circa 45 de secunde şi nava noastră a fost prinsă în această horă de flăcări. Mai întîi am ordonat trecerea echipajului la posturile de manevră, cu intenţia de a scoate nava din zonă. Văzînd că nu suntem decuplaţi şi realizînd că nu putem pleca - s-ar fi întîmplat o adevărată catastrofă - am hotărît să rămîn cu echipajul la bord, în speranţa că incendiul nu va determina explozia tancurilor de marfă ale navei şi cu intenţia fermă de a stinge incendiul de pe nava noastră şi de a o salva. Echipajul a trecut, deci, la posturile de incendiu.
- Cît a durat lupta cu focul?
- Două ore. Două ore în care am stins şi un împingător străin abandonat de echipaj şi adus de curent în pupa navei «Argeş», cu tancurile de combustibil în flăcări. Pericolul creştea alarmant. Pe de o prate stingeam flăcările care ne cotropiseră, pe de alta un nou generator de incendiu ne ameninţa. A fost o luptă titanică.
Întregul echipaj a rămas la posturi. Mecanicul Cîmpeanu Rubin, fără să vadă ce se întîmplă afară, fără să ştie dacă scăpăm sau nu, nu s-a dezlipit de comanda maşinii, asigurînd funcţionarea agregatelor. Căpitanul secund Costică Ghiondea sau ofiţerul III maritim Doru Manole Spiridon s-au aflat permanent în fruntea celor intraţi în flăcări pentru stingerea incendiului. Fiecare în parte dintre membrii echipajului ar merita să se vorbească despre faptele lui. Era situaţia clasică de abandon a navei. Nimeni nu ne-ar fi acuzat că, într-o asemenea împrejurare, am părăsit nava. Dealtfel, toate cele 14 nave din zona incendiului au fost abandonate.
- De ce aţi rămas totuşi pe vas?
- Poate gîndul că nu puteam să ne întoarcem acasă cu avionul. Glumesc, desigur! Hotărîrea de a rămîne a fost comună. Fiecare membru al echipajului cunoştea valoarea navei - 20 de milioane dolari; încărcătura, alte milioane. Sigur, viaţa oamenilor e mai presus de toate milioanele. Tradiţia marinărească ne obliga, însă, la efortul suprem de apărare a navei. Plus catastrofa care ar fi urmat pentru complexul petrolier din zonă. Şi am reuşit. Nu am avut nici un rănit. Micile arsuri ale fiecăruia, desigur, nu le mai treci la socoteală cînd salvezi o navă şi cînd te descoperi pe tine, echipaj român, ca singurul care nu şi-a părăsit nava. (...)»“.
Traian Băsescu, 23/ 24 iunie 1998, la PRIMA TV: „(...) Când eram comandant pe «Argeş», la trei luni de când îmi obţinusem brevetul de comandant, am luat foc în Portul Rouen, nu numai eu, 38 de nave au fost în incendiul din Rouen, în Franţa. Nava suspectată că a generat poluarea, care a făcut ca tot bazinul Portului Rouen şi Sena să fie tot o flacără pe o întindere de 3 kilometri, a fost nava mea, pentru că era nava cea mai mare din zonă şi descărcam nafta în dana rafinăriei «Shellfrançaise». Am stat acolo 28 de zile în anchetă.
Legislaţia franceză funcţiona corect. Adică nu trebuia să dovedesc eu că nu s-a produs poluarea de la mine, ci autorităţile franceze trebuiau să dovedească că s-a produs poluarea de la mine. În cele 28 de zile m-am prezentat şi la tribunal, am fost şi în ancheta organelor de justiţie franceze şi, după 28 de zile, instanţa s-a pronunţat că nu poate fi probată vina navei «Argeş». Am plecat, dar au rămas un litigiu, o acuzaţie la adresa navei de circa 12 milioane de dolari, o cerere de daune…
A fost un litigiu, am explicat organelor de Securitate ce s-a întâmplat cu noi acolo şi, acum pot să o spun public, nu mai e nici un secret, am schimbat ceva în instalaţie înainte să permitem accesul autorităţilor franceze la bord, ceea ce a făcut imposibilă demonstraţia, demonstrarea vinei noastre… Acasă nu puteam să nu-i spun care a fost realitatea măcar armatorului, armatorul nu puteam să mi-l mint, iar în echipaj erau destui care ştiu ce s-a întâmplat. (...)“.
Traian Băsescu, 14 noiembrie 2009, în cotidianul „Libertatea“: „(...) nava a fost cuprinsă de flăcări. Foc, înăbuşeală, fum. Atunci am început să-mi văd filmul copilariei. La un moment dat, în timpul acestei visări care mă ducea în braţele morţii, mi s-a părut că în foc îmi văd soţia cu fetiţele de mână. A fost incredibil. O imagine pe care nu o voi uita niciodată. M-am repezit în foc. Voiam să ajung la fetele mele. Se întâmpla în 1981, iar pe vremea aceea se purtau cămăşi de nailon, dacă vă aduceţi aminte. Cămaşa a fost salvarea mea, pentru că s-a topit instant. Şi când am simţit că mi-a intrat plasticul în piele m-am trezit brusc din mersul acela halucinant prin foc. Ca într-un film...(...)“.
Pagubele, estimate la circa 12 milioane dolari, nu au fost plătite de nimeni, pentru că vinovaţii nu au fost nici acuzaţi, nici condamnaţi.

Constantin Cumpănă, Corina Apostoleanu, „Amintiri despre o flotă pierdută - Voiaje neterminate, 2011, Constanța, Editura „Telegraf Advertising”


Notă: Mulțumesc autorilor pentru amabilitatea de a-mi pune la dispoziție acest material.


vineri, 5 octombrie 2012

Melteanul de la magazinul de gros!



Astăzi am fost, împreună cu cineva din familie,  într-un magazin de gros din Craiova, unul din acela în care se intră numai cu cardul. Pentrucă la raionul de îmbrăcăminte erau unele produse interesante, am lăsat coșul de cumpărături la marginea raionului, fără să ne imaginăm că cineva poate atenta la...cheia de coș! Pentru necunoscători, este vorba de acea piesă din plastic, ce înlocuiește moneda de 50 bani.
Ei bine, atentatul s-a produs. O persoană și-a abandonat coșul, legându-l de al nostru, numai pentru a fura o bucată de plastic.
Am apelat la serviciul de securitate, aflând că pe înregistrarea camerei video apare un bărbat respectabil, trecut de 40 de ani, îmbrăcat cu o cămașă albă, cu mânecă scurtă... etc.
Din păcate, nu am avut ocazia să-i arăt obrazul, căci părăsise magazinul.
Individul s-a pretat la o găinărie. Pentru ce? Dacă l-aș întreba, nu cred că ar putea să răspundă. Pur și simplu...
Partea proastă este că există foarte mulți indivizi de acest fel. Poate prea mulți!
Și așa, de la astfel de găinării...până unde? Ce fel de exemplare am devenit?
În oglindă, vă voi spune o poveste petrecută acum câțiva ani în Germania. Tot întrun magazin de gros, unde eram tot cu cineva din familie. Tot la raionul de îmbrăcăminte.  Ruda și-a uitat portofelul la cabina de probă, fără să-și dea seama. Carduri, bani, acte... După niște minute bune, prin stația de amplificare a magazinului, era chemat la biroul de relații clienți. A recuperat portofelul, fără ca ceva să fi dispărut din el.
Un gest de normalitate, întro țară normală, cu oameni normali, civilizați.
Unde suntem noi?
Întrebarea este retorică...

sâmbătă, 22 septembrie 2012

Pentru cine lucrează URSUL?



Personaj central al buletinelor de știri din utimele zile, URSUL ne abate atenția, cu mult talent, de la probleme grave. La cum a acționat, nelăsându-se înpuns de un imbecil, căruia i-a demonstrat cum sfârșești când ai cap numai pentru a nu te ploua în gât, URSUL nu este de capul lui! După ispravă, URSUL își bate joc de autoritați. O gramadă mare de slujbași ai statului aleargă năuci după el, fără ca măcar să aibă idee pe unde își plimbă fizicul.
Glumă, glumă, dar ce fel de țară e asta, în care unul, doi sau trei urși sunt o problemă națională? O problemă așa de mare, încât autoritățile nu sunt în stare să facă față unor situații punctuale.
URSUL diversionist își vede de misiunea lui! Eu cred că e cazul să-l verificăm la dosar, să vedem ce a făcut în ultimii 10 ani, pentru cine lucrează, ce interese are...
Să facem niște investigații, niște studii, să alocăm fonduri speciale pentru asta...doar vine campania electorală! Să ne grăbim, căci URSUL, pervers cum este, ne lasă cu situația încurcată și intră în hibernare! Ce ne facem, atunci?

joi, 20 septembrie 2012

Toamna asta mă încearcă lehamitea!



După o vară în care m-a bântuit revolta, toamna asta se cuibărește în sufletul meu însoțită de o serioasă stare de lehamite. Nu e o stare pasageră, care să treacă odată cu dispariția frunzelor. Ea e provocată de tot ceea ce văd în jurul meu. E provocată de tot ce se întâmplă în jurul meu. Odată cu lehamitea, mă încearcă și nostalgia. Îmi e dor de oameni frumoși la suflet. Îmi e dor de sinceritate. Îmi e dor de solidaritate. Îmi e dor de respect. Îmi e dor...
Am avut șansa să mă nasc în timpuri care mi-au dat ocazia să cunosc toate acestea. Unde au dispărut? Am avut șansa sau este o mare neșansă? Atunci când ai elemente de comparație, devii nemulțumit... Din nemulțumire se naște revolta. M-am tot revoltat vreo 20 de ani. Acum, am ajuns la lehamite, căci e ciudat să te tot revolți de unul singur!

P.S. Lehamitea nu înseamnă că renunț la luptă! Doar schimb registrul!

joi, 6 septembrie 2012

Comandor Aurelian Cojocaru – Eroul Craiovei!



Peste câmpul de la Gherceşti s-a aşternut liniştea. O cruce şi lumânările aprinse zilnic de o familie din zonă amintesc de tragedia din 23 august 2012, zi în care comandorul Aurelian Cojocaru a ales să se sacrifice pentru a salva alte vieţi.
Pilotul cu albastrul cerului în suflet a devenit Eroul Craiovei. Un om special, un profesionist desăvârşit, Aurelian Cojocaru ne-a adus în atenţie curajul, onoarea şi sacrificiul, valori caracteristice elitei aviaţiei româneşti. O elită nedrept ascunsă într-un con de umbră.
Vorbim despre piloţii noştri numai atunci când se întâmplă o nenorocire. Dacă veţi avea curiozitatea să analizaţi statistica neagră a accidentelor aviatice din 1990 până acum, veţi constata că majoritatea au ca şi concluzie de anchetă eroarea de pilotaj. Sunt curioasă ce concluzie va avea ancheta de la Craiova. Cred că este important ca anchetatorii să se gândească la valori precum curajul, onoarea şi sacrificiul, atunci când se grăbesc să tragă concluzii.
La Craiova, zborul Şoimului a fost frânt de un stâlp. Un stâlp dezafectat, rămas aşa, în câmp. Nu este singurul. Pentru această neglijenţă nu răspunde nimeni?
Nu ştiu dacă, în lipsa stâlpului, comandorul Aurelian Cojocaru ar fi reuşit să se salveze. Poate că da...


sâmbătă, 1 septembrie 2012

BABUINUL DE ȘANTIER!

Babuinul de șantier este larg răspândit în România. Câți dintre noi nu au avut de-a face cu el? Feroce, este activ în prima parte a zilei. De regulă, distruge mai mult decât construiește. După amiază, își demonstrează abilitatea de a mânui diverse recipiente în care se păstrează licori năucitoare pentru creier (încercând identificarea chestiei depozitate în cutia craniană).  Cu hidratarea asigurată, babuinul de șantier devine melancolic, stare ce îi impune lungi pauze de refacere. Odată refăcut, așteaptă cu răbdare să vină seara, ferindu-se de căldură în locuri umbroase. Mulțumit de ritmul zilei încheiate, noaptea se odihnește, pentru ziua următoare. Mănâncă bani cu aceeași lejeritate pe care o manifestă în procesul de hidratare, pe principiul că nu sunt ai lui, ci ai fraierului care îi dă. 
Aparent, babuinul de șantier este meticulos, planifică riguros și ține să-ți facă mintea dâmburi cu tot felul de cifre și calcule, convins că nu mai ai puterea să observi că rezultatele se lasă greu văzute.
Când se retrage, babuinul de șantier lasă în urma lui un adevărat dezastru. Cu toate acestea, unii dintre noi nu pot să trăiască fără să aibă cel puțin un contact major, pe parcursul vieții,  cu acest exemplar, considerându-l un rău necesar.
Cu toate relele sale, babuinul de șantier iese învingător, dovedind o rezistență extraordinară în raport cu oamenii.
Un prieten mi-a spus o vorbă: „Dacă mă vezi pe stradă, vorbind singur, să știi că nu am luat-o razna. Mi-am construit casă!
Aviz amatorilor!

joi, 16 august 2012

N.S. MIRCEA – NAVA DIN INIMA FIECĂRUI MARINAR!

Am urcat la bordul N.S. Mircea cu emoție. O emoție dublată de onoarea de a mă afla, împreună cu prim-vicepreședintele LMP Louis Edmond Baltă, pe nava reprezentativă a Marinei Militare, navă pe care s-au format generații întregi de marinari. Dincolo de povești marinărești și aprecieri profesionale, am avut privilegiul de a simți mirosul inconfundabil al navei, un miros misterios și subtil, pe care nu îi poți uita toată viața. Am avut, de asemenea, privilegiul ca domnul comandor Gabriel Moise, comandantul N.S. Mircea, să-mi prezinte nava, oferindu-mi ocazia de a vedea și auzi lucruri cu totul speciale, ce s-au întipărit adânc în mintea și sufletul meu. Agreabilul dialog cu domnia sa este publicat acum, la moment de sărbătoare pentru toți marinarii români, cărora le transmit gândurile noastre bune, urările noastre de sănătate și împliniri profesionale și personale!


- Domnule comandant, care este istoria navei la bordul căreia ne aflăm?
- Ca să discutăm despre istoria navei, aș dori să mergem înapoi în timp, pentrucă nava continuă tradiția marinei Militare de a avea un velier. Primul velier a intrat în serviciul Marinei Române în anul 1883. Este vorba de primul bric Mircea, care a fost construit în șantierul naval din Londra, tocmai ca o necesitate de a pregăti elevii Școlii de marină de la Galați. Primul bric era mai mic decât N.S. Mircea și, după 50 de ani de activitate, deci prin anul 1932, a început să iasă din exploatare ușor, ușor. Nava avea corpul din lemn și necesita reparații majore. Responsabilii Marinei s-au gândit că este benefic ca în serviciu să intre o altă navă școală. În aprilie 1938 a început, la șantierul naval Blohm&Voss din Germania, construcția actualei NS Mircea. Pe 22 septembrie 1938, nava a fost dată la apă. A fost botezată Mircea de către ambasadorul României la Londra, de către Ion Ghica. Din septembrie și până la 17 mai 1939 a călătorit către România. Ajunsă la Constanța, nava a primit drapelul național, pavilionul românesc.
- Care este însemnătatea ridicării pavilionului de luptă la navă?
- Pavilionul reprezintă la navă drapelul de luptă al oricărei unități și el reprezintă mândria și onoarea militară. Pentru mine, pavilionul este extrem de important, cu atât mai mult cu cât a fost decorat de președinte, în anul 2009, când nava a împlinit 70 de ani. A fost decorat aici, la Constanța, cu Virtutea Militară în grad de Cavaler. Un pavilion național decorat reprezintă pentru noi foarte mult și suntem mândri că servim nava aceasta, care este un simbol al Marinei Militare.
- Aminteați de botezarea navei de către ambasadorul României la Londra. Care este istoria numelui navei? Ce reprezintă galionul aflat în prova, sub bompas?
- Nava a primit numele domnitorului Mircea cel Bătrân, personalitate marcantă în istoria României, cel care a ajuns până la Marea cea mare. Galionul îl reprezintă pe Mircea cel Bătrân. De regulă, la navele velier, galionul reprezintă simbolul navei, este o figură marcantă a țării sub al cărei pavilion navigă nava, de care noi suntem mândri.
- Care sunt caracteristicile tehnice ale navei?
- Nava are 82 de metri lungime, 12 metri lățime, 44 de metri înălțime de la linia de plutire până în vârful catargelor, 5.40 metri pescaj, parte imersă. N.S. Mircea are două variante de propulsie. Motorul îl folosim la plecările de la cheu, la intrările în port, la trecerile prin strâmtori sau prin zonele cu navigație, unde trebuie să avem o atenție sporită. Nava are un echipaj de 58 de persoane: 6 ofițeri, 17 maiștri militari și subofițeri și 35 de solgați și gradați profesioniști. Pentru navigația cu vele, nava folosește 23 de vele, adică aproximativ 1800 m.p. de velă, deci o suprafață extrem de mare. Pentru navigația cu vele, în afară de echipajul permanent, mai este nevoie de 100-120 de persoane. Velele noastre sunt din material natural, este o textură de in cu cânepă, se manevrează extrem de greu. Parâmele sunt din sizal, un material natural. Toate activitățile sunt făcute manual, fiind necesari mulți oameni. Cei 100-120 sunt studenți ai Academiei Navale din anul II, elevi ai Școlii Militare de Maiștri de Marină, instructori. Echipajul unui marș de practică este de maxim 200 de persoane. Pentru marșurile mai lungi trebuie să avem obligatoriu medic chirurg și medic stomatolog.
- Care a fost primul marș al navei?
- Primul marș al navei a fost chiar în anul 1939. A fost organizat inițial ca un marș peste Atlantic. Evenimentele militare din acea perioadă au determinat reorganizarea marșului numai în Marea Mediterană, fiind vizitate porturi din Italia, Franța, Algeria... Prima traversare a Atlanticului a fost în 1976, când N.S. Mircea a participat pentru prima oară la Bicentenarul Americii, vizitând Coasta de Est a Americii. Ulterior, au mai fost două traversări ale Atlanticului, în 2004 și 2009. Spre marele meu noroc, am fost prezent la ultimele două traversări ale Atlanticului.
- Al câtelea comandant al navei sunteți?
- Al treisprezecelea! De-a lungul istoriei navei au fost 13 comandanți.
- Ce înseamnă practica marinărească pe N.S. Mircea pentru viitorii marinari?
- Din punctul meu de vedere este cea mai importantă practică. Toate țările cu bogată  tradiție marinărească își instruiesc viitorii ofițeri pe veliere și pe veliere de clasa A, așa cum este N.S. Mircea. Aici învață baza, învață marinăria, își dezvoltă calități psihico-fizice pe care poate nici nu știau că le posedă, învață lucrul în echipă, ajung să simtă că omul și nava formează un tot unitar, realizează că au un rost pe mare, învață să trăiască la bordul unei nave. Cred că este extrem de important să simtă nava, să simtă vântul, să simtă cum se mișcă nava bătută de curent și de val.
- Este un semn de recunoaștere a calității academice a școlii navale române prezența studenților străini la bordul navei, în cursurile de practică?
- Este un semn al notorietății și calității Academiei Navale faptul că are un velier pe care să-și pregătească studenții, încă de la începutul școlii de marină. De aici vine și o parte din notorietatea Academiei, recunoscută internațional. La noi se pregătesc studenți străini din țări cu o bogată tradiție marinărească, care știu ce înseamnă o pregătire pe un velier de clasa A.
- Ce implică pregătirea navei și a echipajului pentru plecarea în marș?
- Pregătirea navei începe de la finalul marșului trecut, pentrucă sunt o serie de activități planificate pe un velier. La finalul unui marș de instrucție trebuie să coborâm toate velele. Ele trebuie protejate de intemperiile din perioada de iarnă. Velele sunt coborâte din arboradă și depozitate în magazia de vele, care se află la bordul navei. Avem 23 de vele extrem de grele, pe care le dăm jos în fiecare an, la sfârșitul lunii octombrie, ridicându-le în martie-aprilie. După aceea, încep o serie de activități de verificare a întregii aparaturi. În prezent, nava este una dintre cele mai moderne nave, din punct de vedere al echipamentelor și instalațiilor aflate la bord. Urmează o perioadă oficială de mentenanță, în care executăm activități de reparații cu specialiști aflați în Forțele Navale. Oricând, la orice oră, specialiștii bordului din echipajul permanent al navei asigură mentenanța. Deci, toamna pregătim nava pentru perioada rece și primăvara pregătim nava pentru practica de vară. Verificăm velele, echipamentele, compartimentele în care vor locui studenții. La momentul sosirii studenților la bord, nava este pregătită din toate punctele de vedere pentru stagiul de practică. Indiferent că se află în apele naționale sau internaționale, nava trebuie să fie aptă și să asigure securitatea echipajului.
- Care sunt obiectivele practicii, urmărite prin planul de învățământ?
- Primul obiectiv și cel mai important este instruirea studenților, indiferent unde ne aflăm, indiferent că suntem pe mare sau în porturile în care acostăm. Instruirea este pe primul plan. Studenții trebuie să cunoască elementele de bază ale marinăriei, să cunoască cel puțin 10-15 noduri marinărești, să facă anumite lucrări de matelotaj, să cunoască principiile de funcționare ale instalațiile și echipamentele fiecarea specialități în parte. După aceea, în anii 3-4, ei merg la navele militare de luptă și acolo continuă detalierea funcționării echipamentelor, navigației navei izolate, în formații specifice navelor de luptă.  Pentru perioada marșurilor de lungă durată, se detașează la bordul N.S. Mircea profesorii de la Academia Navală, susținând pe navă sesiunea de examene, exact ca și în Academie. Vreau să spun că eu îi apreciez pe studenții care vin pe navă, pentrucă nu sunt niște condiții la bordul navei ca în cămin, unde ar putea învăța altfel. Meseria aceasta de marinar este o meserie de echipă și, în același timp, o meserie vocațională. Cei care vin și aleg să intre în sistemul Forțelor Navale sunt pasionați de marinărie. Pasiunea aceasta îi determină să învețe în orice condiții, îi determină să absolve Academia Navală cât mai bine.
- Care este relația cu omologii dumneavoastră și cum primiți reacțiile din partea lor, în raport cu ceea ce faceți cu studenții dumneavoastră?
- Reacțiile sunt foarte importante pentru mine și ele sunt primite după fiecare marș de instrucție, la nivelul Șefului Statului Major al Forțelor Navale, în urma executării stagiului de practică al studenților străini la bord. De asemenea, reacțiile sunt primite la finalul misiunilor navei. Noi participăm, de cele mai multe ori, la regate organizate de Asociația Internațională a Velierelor, în Marea Mediterană, Marea Nordului și peste Oceanul Atlantic. La acest tip de activități sunt prezente foarte multe veliere, nave școală ale țărilor reprezentative. Ne întâlnim cu navele surori ale N.S. Mircea. Avem aprecieri foarte bune la adresa navei noastre, la adresa pregătirii care se primește la bord și, probabil, că și acesta este motivul pentru care sosesc an de an studenți străini la bordul navei.
- Ați fost și dumneavoastră tânăr student. Ați visat, v-ați imaginat vreodată că veți ajunge comandantul N.S. Mircea?
- Eu aș îndrăzni să vă spun că, indiferent dacă își fac sau nu publice sentimentele, toți ofițerii de marină își doresc să comande, măcar pentru 1 an, N.S. Mircea, tocmai pentrucă este o navă deosebită și nu ai prea des în viață ocazia să comanzi un velier. Eu sunt mândru! Îmi place să spun că sunt un răsfățat al sorții și un mare norocos că am reușit să revin, după ani buni, la N.S. Mircea. În vara anului 1989 am executat stagiul de practică la bordul navei și în anul 2001 am fost numit ofițer secund. În anul 2006 am fost numit comandant. Este o mândrie și o onoare pentru mine să fiu la bordul N.S. Mircea. Este o onoare să fac parte din marea familie a N.S. Mircea! Spiritul acestei nave este peste tot, se află în sufletul fiecăruia. Sunt convins că orice student care a trecut pe la bordul navei are în inima lui o parte din N.S. Mircea!