miercuri, 31 octombrie 2012

SĂ-NŞELĂM POPORUL, CU CALCULATORUL!

Atenţie la mail-urile primite. Dacă primiţi un mail pretins din partea Citibank, puteţi să fiţi siguri că sunteţi victima unei tentative de fraudă. Deşi nu am nici o relaţie contractuală cu această bancă, nişte şmecheri mi-au trimis următorul mail:
Miercuri, 31 Octombrie 2012 0:49:43

Stimate client,
Recent am observat ca mai multe computere au incercat sa se conecteze in contul tau Citibank Online cu erori multiple in prima parola de acces.
In acest sens, avem nevoie de reverificarea datelor personale, in scopul de a determina veridicitatea exacta a contului.
In cazul in care acest lucru nu se va face pana la 1 Noiembrie 2012 vom fi nevoiti sa suspendam contul dvs. pentru controale de frauda evenutala pe termen nelimitat.
Va rugam sa descarcati documentul atasat la acest e-mail pentru a verifica identitatea dvs. si pentru a confirma veridicitatea contului in mod automat.
Ne cerem scuze pentru orice inconvenient si va multumim pentru intelegere si cooperare.
Va rugam sa nu contactati direct, aceasta problema este, in principal prelucrata de catre sistemul nostru bancar online.

Citibank Romania”


Adresa de expediere: alerts@alerts.citibank.ro

Mesajul are ataşat un “formular”! Fişier html! Vă recomand să nu-l descărcaţi!
Azi am luat legătura cu reprezentanţii băncii al cărui nume este folosit abuziv şi am aflat că povestea este cunoscută şi oamenii de la fraudă lucrează la caz! Sper să îl rezolve, căci există riscul ca unii să fie păcăliţi de mesajul primit.
Cât despre şmecheri, le recomand să-şi schimbe metoda şi să fie atenţi cui trimit astfel de mail-uri, căci o pot încurca rău de tot! Cazul de faţă este un exemplu!
Pregătiţi de puşcărie, băieţi?

miercuri, 24 octombrie 2012

ARMATA ROMÂNĂ LA ZI DE SĂRBĂTOARE!

Ca în fiecare an, sărbătorim cu mândrie în suflet Armata Română! Structură de bază a statutui, Armata are blazon de onoare, scăldat de sângele atâtor generații de români pentru care dragostea de țară a fost mai presus decât propria existență.
Istoria ne arată că, înainte de a fi luptător, soldatul a fost țăran. Atunci când primejdii de tot felul au amenințat glia străbună, țăranul român a transformat plugul în armă, clopotul în tun, îmbrăcând haina militară. Ce misiune este mai presus decât cea a apărării țării tale?
Astăzi, militarii profesioniști cinstesc blazonul de onoare moștenit. Armata Română este un partener de nădejde pe fronturile internaționale. În aceste momente, se cuvine să îndreptăm gândul nostru către toți eroii noștri, cunoscuți sau nu, să ne cinstim înaintașii, să reprezentăm cu mândrie Armata Română, să slujim cu devotament și profesionalism sub drapelul tricolor al României.
Anul acesta, sărbătorim 150 de ani de la înființarea Ministerului Apărării Naționale. Dincolo de vitregiile vremurilor, instituția militară și-a consolidat permanent poziția, devenind poate cel mai important pilon de susținere națională, o structură care își îndeplinește exemplar misiunea sacră de apărare a intereselor poporului român.
La zi de sărbătoare, Liga Militarilor Profesioniști transmite  „LA MULȚI ANI!” tuturor cadrelor militare din Ministerul Apărării Naționale, tuturor camarazilor în activitate, rezervă și retragere din rândul asociațiilor socio-profesionale din România!
ONOARE ȘI PATRIE!
video


vineri, 19 octombrie 2012

AMBULANȚA BUNĂ, AMBULANȚA REA!



Ieri, după ora 14.00, ambulanța din imagine se deplasa dinspre Craiova spre Calafat. Trafic aglomerat, restricții, căci drumul este în lucru. Ambulanța nu circula cu girofarul pornit, având cam 80 km/oră. În mașină, trei bărbați: șoferul și un cadru în cabină, cel de-al treilea în partea din spate, rezervată transportului pacienților. Până aici, nimic ciudat.
Trebuie să vă spun că de fiecare dată când întâlnesc, în trafic, o mașină de intervenție, îi dau prioritate. Așa am procedat și în acest caz, gândind că poate merg la o solicitate, chiar și fără semnale pornite. Numai că, șoferul m-a depășit, după care a redus viteza, forțându-mă ca, în zona pădurii Radovan, să o depășesc pentru a-mi continua drumul.
Spuneam că drumul este în lucru. Înainte de intrarea în Radovan, traficul peste pod este dirijat de un semafor. Semaforul roșu. Eu am oprit. Șoferul de pe ambulanță, aflat în spatele meu, nu. A pornit frumos girofarul și a trecut pe roșu! Atunci era în misiune! Imediat după ce a depășit podul, șoferul a oprit semnalele luminoase, continuîndu-și drumul liniștit. Fotografia este făcută pe raza com. Radovan.
Gestul șoferului m-a iritat și m-a făcut să mă întreb cât respectă astfel de angajați instituția Ambulanței. M-am întrebat și dacă respectă participanții la trafic sau își râd în barbă de proștii care se dau la o parte când trece Ambulanța!
Acum, mă întreb dacă șefii de la Ambulanța Dolj își pun vreo întrebare!

joi, 18 octombrie 2012

PERFORMANŢA SPORTIVĂ – VIS ŞI REALITATE!



Medalii, diplome, aprecieri, recompense...În spatele lor se ascunde multă muncă, privaţiuni. Tinerii sportivi visează frumos. Îşi doresc cât mai multe titluri, cât mai importante. Părinţii se laudă cu micii sportivi, dar...
Zilele trecute, un tată îmi spunea cu mândrie ce performanţe are fiul său de 15 ani, cum va ajunge campion la lupte. Îmi arăta diplomele şi medaliile frumos aranjate în vitrină. Lângă ele, pe masă o grămadă de cutii cu diverse medicamente: supradyn, tonotil-N, silimarină, spirulină, vitamax, liv 52. Din curiozitate, am început să citesc prospectele. Unele mi-au dat fiori! L-am întrebat pe tată cum de  îi dă copilului atâtea medicamente. Mi-a răspuns simplu: Fără ele nu se poate! Toţi sportivii iau aşa ceva şi nu au nimic! Voi scoate din el un mare sportiv!” Am insistat, întrebându-l dacă i se pare normal să-şi îndoape copilul cu pastile, dacă se gândeşte la consecinţe. Vizibil iritat, mi-a răspuns că doctorii le-au recomandat, că trebuie să facă performanţă, că...
Nu ştiu câţi părinţi procedează aşa, dar am bănuiala că fenomenul nu este singular.
Unde a dispărut performanţa realizată pe propriile forţe?
Ce fel de antrenori şi medici se ocupă de destinele tinerilor sportivi?
Câţi se gândesc la viitorul lor, la viaţa lor de după perioada de activitate sportivă?

miercuri, 17 octombrie 2012

Implicarea petrolierului ARGEȘ în catastrofa din Portul Rouen

• Comandantul navei era Traian Băsescu, actualul președinte al României



1981, 10 septembrie - petrolierul „Argeş“ (pavilion: România, IMO: 6806743, 36.150 tdw., construit în anul 1968, comandant: c.l.c Traian Băsescu) a fost implicat într-o catastrofă în portul Rouen (Franţa) de pe fluviul Sena.
Ediţia din 11 septembrie 1981 a cotidianului regional „Paris - Normandie“ titrează pe prima pagină: „Fapte şi oameni. Sena în flăcări în faţa rafinăriei «Shell». Dramă evitată cu precizie în apropiere de Rouen“, articol semnat de François Henriot.
Potrivit celor consemnate, în dimineaţa zilei de 10 septembrie 1981, în jurul orei 08:30, în aval de Rouen, în dreptul rafinăriei „Shell“, fluviul Sena a luat foc în mod inexplicabil şi terifiant.
O uriaşă pată de combustibil uşor, nafta, s-a aprins instantaneu. Flăcările uriaşe şi vălătucii de fum au învăluit câteva împingătoare şi barje, producând o panică de nedescris în port. Au fost alertaţi pompierii din patru localităţi riverane.
Trei persoane - pilotul unei nave, soţia sa şi copilul lor - au fost la un pas de-a muri arse de vii, dar au fost salvate miraculos de un macaragiu, care a manevrat macaraua aflată pe mal şi i-a cules pe cei trei de pe puntea vasului devorat de incendiu. Alte victime nu au fost înregistrate, ceea ce a făcut ca presa să fie mai puţin interesată de subiect, lăsând autorităţile să ancheteze cauzele şi împrejurările producerii accidentului.
Articolul semnala şi primele suspiciuni ale anchetatorilor referitoare la cauza incendiului, întrucât Poliţia bănuia că tancul românesc „Argeş“ ar fi fost la originea deversării de combustibil uşor.
A doua zi, acelaşi cotidian a revenit cu o notiţă din care reieşea că instalaţiile rafinăriei „Shell“ nu au stat la originea acelei scurgeri de produse petroliere aromatice. În schimb, o testare a circuitului de pompare de pe petrolierul „Argeş“ a întărit suspiciunile că nava românească ar fi suferit o defecţiune ce ar fi putut fi la originea deversării de combustibil în apele Senei.
Incendiul a provocat distrugerea împingătoarelor „Capitole“ şi „Elbiod“ şi a barjelor acestora, precum şi avarierea cargoului grecesc „Eleistria“, a petrolierului „Argeş“ şi a altor nave
 „Paris - Normandie“, 11 septembrie 1981: - „(...) timp de câteva minute infernal de lungi, Sena a ars ieri-dimineaţă în aval de Rouen către Grand Couronne.
Împinsă de maree şi curent, o pânză de hidrocarburi uşoare - benzină sau produşi aromatici - s-a aprins pe mai multe sute de metri, urcând cu viteza unui cal în galop spre marea rafinărie «Shell»… Câteva secunde, un adevărat zid de flăcări a străbătut fluviul: la Val de La Haye, pe malul drept, în faţa rafinăriei, un ponton de lemn a fost şi el prăjit de valul incandescent. Urmările acestui neaşteptat fulger nu au fost prea grave: mai multe barje şi două vapoare au fost atinse, doar două împingătoare au fost distruse în întregime. Ocupanţii unuia dintre acestea au scăpat de la moarte doar graţie prezenţei de spirit a unui macaragiu. Flăcările au mai lins coca unui petrolier, amarat lângă rezervoarele «Shell».
Pe la ora 8:30, focul a luat naştere în preajma cargoului grec «Eleistria», de 14.000 de tone, încărcat cu făină, şi lung de 150 de metri. O scânteie sau un muc de ţigară, şi iadul s-a coborât pe Sena. Atmosfera era încărcată de vapori de hidrocarburi în acea dimineaţă, zic martorii. Flama a luat-o pe râu în sus, spre rafinăria Shell.
Un împingător al Uniunii normande, «Elbiot», precum şi barjele autopropulsate «Sare» şi «Adour», încărcate de fosfo-gyps, au fost încercuite de flăcări. Cu mai bine de 40 de kilometri pe oră, focul se propaga pe suprafaţa apei.
Un al doilea împingător, «Capitole», proprietatea armatorului Marcel Rolland, şi cele trei barje ale sale, «Arthur», «Didier» şi «Languedoc», au fost şi ele prinse în capcană.
«Capitole» se afla nu departe de o macara de pe mal. Macaragiul le-a salvat viaţa celor aflaţi pe vas în acel moment. «Eram prizonieri. Nu puteam face nimic» - povesteşte Georgette Meresse, de 28 ani, soţia lui Richard, pilotul «Capitolului». «Richard a văzut flacăra, mi-a strigat să iau băieţelul şi să ies pe punte».
 Richard, Georgette şi micul Jerome au fost văzuţi de macaragiu. Acesta a coborât cupa şi i-a cules pe oamenii aflaţi în primejdie, depunându-i apoi, în siguranţă, pe mal. «Era singura cale de a fi salvaţi» - recunoaşte Georgette. «Altfel am fi ars de vii».
O adevărată bombă. «Cu o viteză de neimaginat» - povesteşte un alt martor -, «limba de foc s-a îndreptat spre rafinărie. Flăcările au lins coca petrolierului „Argeş, aparţinând companiei române „Navrom“. Vasul, cu o capacitate de 36.150 de tone şi lungimea de 190 de metri, descărcase hidrocarburi aromatice.
Rezervoarele sale erau, aşadar, pline de gaz. Iar „Capitole“, care ardea, a lovit coca acestei adevărate bombe plutitoare… La „Shell“ s-a sunat alarma. Pompierii au sărit la tunurile de apă. De la Rouen, Gran-Couronne, Grand-Quevily, Canteleu, Moulineaux au sosit vehicule de pompieri. Vaporul-pompier al Portului autonom Rouen s-a îndreptat şi el spre zona incendiului.
70 de pompieri, conduşi de locotenent-colonelul Louvet, au luptat cu focul, folosind tunuri şi spumă. Aşa se face că pagubele au fost limitate. Spre ora 9, toate focarele au fost stăpânite. E drept, „Capitole“ şi „Elbiod“ au fost distruse complet, însă cargoul grec şi petrolierul român n-au avut decât puţin de suferit».
Nici o anomalie la «Shell». Ancheta deschisă de Poliţia din Rouen încă de la începutul acestui foarte grav accident va încerca să determine mai întâi originea teribilei pânze de combustibil. Să se fi rupt vreo ţeavă la «Shell»? Nu a fost făcută, se pare, nici o constatare în acest sens. Reprezentanţii rafinăriei au declarat ieri după-amiază că, imediat după declanşarea alarmei, toate echipamentele au fost verificate, însă nimic anormal nu a fost constatat. Anchetatorii încearcă acum să stabilească dacă nu cumva s-a efectuat vreo manevră greşită în timpul procesului de descărcare a petrolierului companiei «Navrom»“.
 „Paris - Normandie“, 12 septembrie 1981: „După ce au stabilit că nu există indicii de ruptură la conductele rafinăriei «Shell», serviciile poliţieneşti însărcinate cu ancheta au orientat cercetările, aşa cum scriam încă de ieri, asupra petrolierului român de 36.000 tone «Argeş», care a livrat hidrocarburi uşoare la «Shell».
Ieri-dimineaţă au avut loc testări ale circuitului de pompare de pe «Argeş» şi s-a constatat o importantă scurgere de lichid în Sena. Aceasta e posibil să fie originea peliculei explozive de joi dimineaţă. Aceasta s-ar putea să fie sursa incendiului de joi dimineaţa. Dar, ancheta nu s-a încheiat încă. Orice ar fi fost, lumea din zonă o să-şi amintească mult timp de râurile de foc şi de miraculoasa salvare a familiei pilotului de pe «Capitole» de macaragiul Georges Deboute“.
Declaraţia lui Traian Băsescu acordată revistei săptămânale „Flacăra“, 31 decembrie 1982:
„Am dat curs unei ciudate invitaţii, primită prin poştă, semnată de «un grup de marinari români» - ca în drumurile noastre prin Constanţa să ne facem timp să cunoaştem nişte oameni frumoşi, să stăm de vorbă cu comandantul navei «Crişana», Traian Băsescu. Este - mi se spune - cel mai tînăr comandant de pe petrolierele ţării - nici 31 de ani - comandant căruia i s-a încredinţat, ca semn de preţuire şi încredere, a doua navă ca mărime a ţării, navă al cărei echipaj atinge vîrsta medie de 27 de ani. Scurta şi enigmatica scrisoare se încheie astfel: «Nu uitaţi să-l întrebaţi despre întîmplarea cu incendiul de pe nava „Argeş“, petrecută undeva, în lume, pe vremea cînd abia îşi luase brevetul de comandant, cînd nu pmplinise încă 30 de ani».
«(...) Ne aflam într-un port, pe un mare fluviu. Descărcam nafta, un produs distilat din benzină. „Argeşul“ se afla în dana unei mari companii petroliere. Spre sfîrşitul descărcării a izbucnit incendiul. Nu se ştia de la ce şi cum izbucnise. Se aflau în zonă alte 14 nave sub diverse pavilioane. Ardea fulviul în plină zi. Flacăra atingea 40 de metri. În circa 45 de secunde şi nava noastră a fost prinsă în această horă de flăcări. Mai întîi am ordonat trecerea echipajului la posturile de manevră, cu intenţia de a scoate nava din zonă. Văzînd că nu suntem decuplaţi şi realizînd că nu putem pleca - s-ar fi întîmplat o adevărată catastrofă - am hotărît să rămîn cu echipajul la bord, în speranţa că incendiul nu va determina explozia tancurilor de marfă ale navei şi cu intenţia fermă de a stinge incendiul de pe nava noastră şi de a o salva. Echipajul a trecut, deci, la posturile de incendiu.
- Cît a durat lupta cu focul?
- Două ore. Două ore în care am stins şi un împingător străin abandonat de echipaj şi adus de curent în pupa navei «Argeş», cu tancurile de combustibil în flăcări. Pericolul creştea alarmant. Pe de o prate stingeam flăcările care ne cotropiseră, pe de alta un nou generator de incendiu ne ameninţa. A fost o luptă titanică.
Întregul echipaj a rămas la posturi. Mecanicul Cîmpeanu Rubin, fără să vadă ce se întîmplă afară, fără să ştie dacă scăpăm sau nu, nu s-a dezlipit de comanda maşinii, asigurînd funcţionarea agregatelor. Căpitanul secund Costică Ghiondea sau ofiţerul III maritim Doru Manole Spiridon s-au aflat permanent în fruntea celor intraţi în flăcări pentru stingerea incendiului. Fiecare în parte dintre membrii echipajului ar merita să se vorbească despre faptele lui. Era situaţia clasică de abandon a navei. Nimeni nu ne-ar fi acuzat că, într-o asemenea împrejurare, am părăsit nava. Dealtfel, toate cele 14 nave din zona incendiului au fost abandonate.
- De ce aţi rămas totuşi pe vas?
- Poate gîndul că nu puteam să ne întoarcem acasă cu avionul. Glumesc, desigur! Hotărîrea de a rămîne a fost comună. Fiecare membru al echipajului cunoştea valoarea navei - 20 de milioane dolari; încărcătura, alte milioane. Sigur, viaţa oamenilor e mai presus de toate milioanele. Tradiţia marinărească ne obliga, însă, la efortul suprem de apărare a navei. Plus catastrofa care ar fi urmat pentru complexul petrolier din zonă. Şi am reuşit. Nu am avut nici un rănit. Micile arsuri ale fiecăruia, desigur, nu le mai treci la socoteală cînd salvezi o navă şi cînd te descoperi pe tine, echipaj român, ca singurul care nu şi-a părăsit nava. (...)»“.
Traian Băsescu, 23/ 24 iunie 1998, la PRIMA TV: „(...) Când eram comandant pe «Argeş», la trei luni de când îmi obţinusem brevetul de comandant, am luat foc în Portul Rouen, nu numai eu, 38 de nave au fost în incendiul din Rouen, în Franţa. Nava suspectată că a generat poluarea, care a făcut ca tot bazinul Portului Rouen şi Sena să fie tot o flacără pe o întindere de 3 kilometri, a fost nava mea, pentru că era nava cea mai mare din zonă şi descărcam nafta în dana rafinăriei «Shellfrançaise». Am stat acolo 28 de zile în anchetă.
Legislaţia franceză funcţiona corect. Adică nu trebuia să dovedesc eu că nu s-a produs poluarea de la mine, ci autorităţile franceze trebuiau să dovedească că s-a produs poluarea de la mine. În cele 28 de zile m-am prezentat şi la tribunal, am fost şi în ancheta organelor de justiţie franceze şi, după 28 de zile, instanţa s-a pronunţat că nu poate fi probată vina navei «Argeş». Am plecat, dar au rămas un litigiu, o acuzaţie la adresa navei de circa 12 milioane de dolari, o cerere de daune…
A fost un litigiu, am explicat organelor de Securitate ce s-a întâmplat cu noi acolo şi, acum pot să o spun public, nu mai e nici un secret, am schimbat ceva în instalaţie înainte să permitem accesul autorităţilor franceze la bord, ceea ce a făcut imposibilă demonstraţia, demonstrarea vinei noastre… Acasă nu puteam să nu-i spun care a fost realitatea măcar armatorului, armatorul nu puteam să mi-l mint, iar în echipaj erau destui care ştiu ce s-a întâmplat. (...)“.
Traian Băsescu, 14 noiembrie 2009, în cotidianul „Libertatea“: „(...) nava a fost cuprinsă de flăcări. Foc, înăbuşeală, fum. Atunci am început să-mi văd filmul copilariei. La un moment dat, în timpul acestei visări care mă ducea în braţele morţii, mi s-a părut că în foc îmi văd soţia cu fetiţele de mână. A fost incredibil. O imagine pe care nu o voi uita niciodată. M-am repezit în foc. Voiam să ajung la fetele mele. Se întâmpla în 1981, iar pe vremea aceea se purtau cămăşi de nailon, dacă vă aduceţi aminte. Cămaşa a fost salvarea mea, pentru că s-a topit instant. Şi când am simţit că mi-a intrat plasticul în piele m-am trezit brusc din mersul acela halucinant prin foc. Ca într-un film...(...)“.
Pagubele, estimate la circa 12 milioane dolari, nu au fost plătite de nimeni, pentru că vinovaţii nu au fost nici acuzaţi, nici condamnaţi.

Constantin Cumpănă, Corina Apostoleanu, „Amintiri despre o flotă pierdută - Voiaje neterminate, 2011, Constanța, Editura „Telegraf Advertising”


Notă: Mulțumesc autorilor pentru amabilitatea de a-mi pune la dispoziție acest material.


vineri, 5 octombrie 2012

Melteanul de la magazinul de gros!



Astăzi am fost, împreună cu cineva din familie,  într-un magazin de gros din Craiova, unul din acela în care se intră numai cu cardul. Pentrucă la raionul de îmbrăcăminte erau unele produse interesante, am lăsat coșul de cumpărături la marginea raionului, fără să ne imaginăm că cineva poate atenta la...cheia de coș! Pentru necunoscători, este vorba de acea piesă din plastic, ce înlocuiește moneda de 50 bani.
Ei bine, atentatul s-a produs. O persoană și-a abandonat coșul, legându-l de al nostru, numai pentru a fura o bucată de plastic.
Am apelat la serviciul de securitate, aflând că pe înregistrarea camerei video apare un bărbat respectabil, trecut de 40 de ani, îmbrăcat cu o cămașă albă, cu mânecă scurtă... etc.
Din păcate, nu am avut ocazia să-i arăt obrazul, căci părăsise magazinul.
Individul s-a pretat la o găinărie. Pentru ce? Dacă l-aș întreba, nu cred că ar putea să răspundă. Pur și simplu...
Partea proastă este că există foarte mulți indivizi de acest fel. Poate prea mulți!
Și așa, de la astfel de găinării...până unde? Ce fel de exemplare am devenit?
În oglindă, vă voi spune o poveste petrecută acum câțiva ani în Germania. Tot întrun magazin de gros, unde eram tot cu cineva din familie. Tot la raionul de îmbrăcăminte.  Ruda și-a uitat portofelul la cabina de probă, fără să-și dea seama. Carduri, bani, acte... După niște minute bune, prin stația de amplificare a magazinului, era chemat la biroul de relații clienți. A recuperat portofelul, fără ca ceva să fi dispărut din el.
Un gest de normalitate, întro țară normală, cu oameni normali, civilizați.
Unde suntem noi?
Întrebarea este retorică...