Papa. Papa de la Roma, nu altul! Puternic,
intangibil! Reprezentantul unei structuri a cărei putere reală nu a
contabilizat-o nimeni. Și totuși...Papa a demisionat! Gestionarul celei mai
puternice organizații religioase? Da, chiar el! Deci, se poate! Prin ce
mecanisme, asta este un mister. Rămâne gestul.
Poate vă întrebați ce m-a apucat, la atâta timp
după eveniment. Mă gândesc destul de des, deși aș putea să fac lucruri mult mai
bune, la ocupanții temporari de funcții, la cum trăiesc ei cu iluzia puterii
depline, într-o lume cu repere demne de studiu de specialitate. Până când, într-o zi, îi mătură propria
structură sau furia mulțimii.
Toți „Dumnezeii” aceștia își închipuie că vorba
lor are putere de lege divină, că este suficient să-și proptească pantoful de
firmă în gâtul oamenilor, ca aceștia să nu mai miște.
Își închipuie!
Zilele trecute m-am întâlnit pe stradă, cu totul
întâmplător, cu o veche cunoștință, medic psihiatru. Mi-a spus un lucru
interesant: „Pacienții mei sunt cuminți, nu reprezintă un pericol pentru
societate. Nebunii adevărați, foarte periculoși, sunt în libertate. Dacă mai au
și câte o funcție, să-și pună delirurile în practică, s-a terminat!”
A demisionat Papa! Papa de la Roma!
Restul? Papă-lapte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu