duminică, 24 noiembrie 2013

1 DECEMBRIE 1918 - O ALTFEL DE IMAGINE!



Profesorul Ion COJA nu are nevoie de nici o prezentare! Vocația naționalistă a domniei-sale este, de cele mai multe ori, în profund acord cu trăirile fiecărui român!


1 Decembrie s-a împlinit prin voia Domnului, dar nu ne-a picat din cer!

de Prof.univ.dr. ION COJA

   Ungaria Mare nu a existat! Să afle şi TOKES!!!
    Da, istoric aşa este! Este scornită de minţile înfierbântate care confundă realitatea cu visurile deşarte de mărire! Ungaria aşa zis Mare a fost un artificiu administrativ, o găselniţă birocratică, a unui funcţionar oarecare, numit Buest, decizie luată în 1867, de azi pe mâine, într-un birou, în urma unor intrigi şi aranjamente de culise. Ungaria aşa zis Mare nu a fost o realitate istorică, împlinită printr-un eveniment de anvergură.
    Nici vorbă să se compare cu procesul prin care s-a ajuns la constituirea României Mari, proces care are la temelia sa jertfa a zeci, sute de mii de români!
    Prin jertfă se consolidează tot ce este trainic în istorie.
    Unde este jertfa ungurească la 1867?!
    Unde a fost jertfa ungurească atunci când, după un veac şi jumătate de ocupaţie turcească totală, Budapesta este eliberată de armatele imperiale austriece?
    Să le aducem aminte celor care calomniază România cu atâta pasiune, faptul ruşinos, penibil, jenant, de care ne-am ferit să facem caz, că în armata care i-a alungat pe otomani din Budapesta şi din Ungaria, nu a existat niciun combatant ungur!
    Repet: când turcii, care transformaseră Ungaria în paşalâc, au fost alungaţi de armatele unei puteri europene, creştine, în acea armată nu a fost niciun ungur care să fi ridicat sabia pentru gloria, liberatea sau demnitatea maghiară! Nici unul!
    La fel cum, în cele aproape două secole de ocupaţie turcească, nu s-a înregistrat niciun moment de rezistenţă, de opoziţie ungurească la ocupaţia musulmană.
     Nota bene: principatul medieval ungar, creaţie a Bisericii Catolice, nu a avut o omogenitate etnică comparabilă cu a principatelor româneşti, între care includ şi Transilvania. Nu întâmplător regii Ungariei de origine maghiară îi numeri pe degete, într-o jumătate de mileniu! Asta până la Mohaci, în 1527, când statul ungar dispare. Dispare Ungaria, dar nu şi Transilvania, care continuă să existe! De ce nu dispare şi principatul Transilvania odată cu Ungaria, la 1527?
    Simplu: pentru toată lumea, pentru toate cancelariile din acea vreme, Ungaria şi Transilvania erau lucruri diferite, entităţi complet separate, care nu puteau fi gândite împreună!
    Dimpotrivă, în linii mari, Transilvania se afla în aceeaşi situaţie cu Moldova şi Ţara Românească, fiind toate trei părtaşe în mod firesc la aceeaşi istorie, la acelaşi model de organizare politică.
    Insistenţa cu care ne atacă detractorii maghiari ne obligă la gestul cel mai firesc: comparaţia între cel calomniat şi calomniator!
Foarte uşor şi la îndemâna oricui este să constate că oportunismul şi lipsa de demnitate este mult mai prezentă la liderii maghiari, decât la cei care ne-au condus şi reprezentat pe noi!
    S-o spunem pe şleau şi pe înţelesul omului de rând: momentele în care să-ţi fie ruşine de tine că eşti maghiar sunt mult mai numeroase şi mai jenante decât cele care i-ar îndreptăţi cât de cât pe români să trăiască acest sentiment dureros.
    Nu mai intrăm acum în detalii, dar aceste detalii de urgenţă trebuie adunate de istoricii specialişti şi puse pe tapet, căci numai aşa vom închide gura celor care şi-au făcut o meserie din a calomnia tot ce este românesc!
    Ţinem totuşi să punem o întrebare pentru bravii noştri detractori maghiari, mai activi ca de obicei în preajma zilei de 1 Decembrie:
    Câţi sunt românii care au făcut istorie pentru Budapesta, şi câţi sunt maghiarii care au marcat istoria pentru români?
    Câţi sunt românii al căror nume a fost maghiarizat şi se fălesc azi cu ei toţi maghiarii, şi câţi sunt maghiarii cu nume românizat?.
    Să mi se ierte simplicitatea, approape penibilă, a demersului pe care îl propun!
    Dar nu avem încotro şi trebuie să ne coborâm la nivelul cerebral al celor care ne agresează, agasanţi şi insistenţi cu orice ocazie!
    Să vorbim aşadar pe înţelesul minţii lor, împuţinată de ură şi năluciri deşarte!
    Avem nevoie, zic, de aceste două liste, riguros alcătuite, ca să le facem publice şi să tranşăm o dată şi pentru totdeauna disputa artificială, nefirească, la care suntem obligaţi să participăm, oricât de neserioasă ni se pare nouă, românilor. Pentru cei ce vor face această operaţiune, de listare a românilor care împodobesc Pantheonul unguresc, le recomandăm să verifice situaţia din satul Buia, unde s-au născut cei doi mari matematicieni Farkas şi Janos Bolyai. Am prieten un istoric din Sibiu, care mi-a demonstrat că tatăl, Farkas din Buia, scris Bolyai, era român, că tot satul Buia era românesc pe la 1800, iar numele de botez Farkas, adică Lupu, este un binecunoscut nume de botez tipic românesc, larg răspândit la românii din Ardeal, din Maramureş! Din păcate acel coleg se teme pentru persoana lui şi pentru familie să-şi susţină ipoteza, adevărul!. Să-l ajutăm noi, dacă nu pe domnul istoric, atunci măcar pe domnul Adevăr să iasă în lume teafăr, întreg, nemăsluit!
Acelaşi exerciţiu nu ar strica să-l facem şi cu ceilalţi vecini, întrebându-ne câţi ucrainieni, ruşi, bulgari, sârbi sau greci au scris pagini de istorie românească, şi câţi români i-au fericit pe vecinii noştri şi ar binemerita nu numai un cuvânt de recunoştinţă din partea acestora!. Dar ar merita ca în toate aceste ţări, în Grecia, în Bulgaria, în Serbia, în Ucraina, în Ungaria, să înceteze prigoana împotriva celor ce simt româneşte şi se consideră români!
    Oare cât vom mai tolera persecutarea şi marginalizarea românilor fără a face auzit măcar protestul nostru, al românilor din România, care nu riscăm nimic demascând neruşinarea guvernanţilor vecini, a guvernanţilor noştri, complet surzi la suferinţa românilor din ţările vecine?!
    Pentru acei unguri care nu mai ostenesc blamându-i pe români în toate felurile, să le reamintim: la Trianon, în 1920, s-a decis crearea statului Ungaria!
    Budapesta nu mai fusese capitala unui stat adevărat, suveran, încă din 1527, după dezastrul de la Mohaci.
    Abia după 400 de ani, la Trianon, a apărut din nou un stat ungar.
    De data asta, pentru prima oară în istoria lor, ungurii erau majoritari în propria ţară. Iar statul ungar era, pentru prima oară, un stat naţional!
Comunitatea internaţională le-a făcut ungurilor acest dar, iar ei, maghiarii, consideră că atunci, la Trianon, s-a produs cel mai mare dezastru din istoria lor!
    Care e logica acestor resentimente?
    Cum puteţi deplânge la nesfârşit dispariţia graniţelor care aparţineau altora, adică habsburgilor?!
    Nicidecum maghiarimii! Nu vă deranjează ridicolul situaţiei?!
    Până la Trianon, vreme de 400 de ani, ungurii au trăit sub guvernarea şi administrarea altora, ba a turcilor, ba a austriecilor.
    Abia după Trianon, ungurii s-au trezit fără stăpân, liberi să se guverneze cum vor!
    Şi ştiţi dumneavoastră, fraţi maghiari, care a fost prima iniţiativă a politicienilor dumneavoastră de atunci, a liderilor de la Budapesta?
    Care a fost primul lor gând de autoguvernare maghiară, suverană şi independentă pentru prima oară după 400 de ani?
    Nu ştiţi, căci este tare jenant ce a decis, de capul ei, clasa politică din Ungaria!
    Au decis să trimită şi au şi trimis la Bucureşti o delegaţie, de trei conţi maghiari, care i-au propus regelui Ferdinand şi lui Ionel Brătianu ca Ungaria să se lipească la România, într-un stat dualist, după modelul dualismului austro-ungar instituit în 1867!. Nici mai mult, nici mai puţin!
Aşadar instituirea unui dualism româno-ungar a fost proiectul politic cel mai dorit, speranţa cea mare a politicienilor maghiari!
    Lipsiţi de exerciţiul guvernării, al libertăţii, fruntaşilor unguri le-a fost teamă de riscurile şi provocările la care te supune suveranitatea.
    S-au simţit singuri şi neajutoraţi, neasistaţi! Nu ştiau încotro s-o apuce!
    Cam la fel cum au reacţionat ţiganii noştri când au fost eliberaţi din aşa zisa robie: s-au trezit şi ei dintr-odată neasistaţi şi s-au întors pe capul boierului român să afle cu ce l-au supărat şi să ceară să rămână mai departe sub pulpana sa!
    Unde era dispreţul politicienilor maghiari faţă de tot ce este românesc atunci când au venit la Bucureşti cu căciula în mână cerşindu-ne întovărăşirea?!
    Unde era dorul de libertate şi neatârnare care animă, se zice, întreaga istorie a cavalerilor maghiari?!.
    Prin ce impuneau românii în faţa vecinilor maghiari ?
     Prin faptul evident că în această parte a Europei, a lumii, statul cel mai vechi şi mai stabil, cu o continuitate neîntreruptă de peste 600 de ani, era statul român.
    Nici în toată Europa nu găseşti multe popoare care s-au învrednicit de o asemena performanţă politică!
    Semn de cuminţenie şi de înţelepciune atât la nivelul domnilor, cât şi la nivelul omului de rând de la talpa Ţării!
    Nu întâmplător românii se numără şi printre cele numai câteva popoare din Europa care au fost în stare să elaboreze un cod juridic propriu, vestitul Jus Valachicum.
    Da, oameni buni, aşa s-au petrecut lucrurile după Trianon!
    A fost un moment jenant pentru bieţii unguri, iar guvernanţii şi mai apoi istoricii români, ca nişte veritabili domni, ca nişte adevăraţi boieri, ca nişte buni vecini, ca nişte oameni adevăraţi, ne-am abţinut să-l popularizăm, să-l mediatizăm şi să-l comentăm!
    Să facem caz, ori, ferit-a Sfântul, să facem haz! Căci comentariul, oricare ar fi fost, nu putea fi decât unul complet defavorabil ne-prietenilor noştri! Şi poate că aşa ar trebui să procedăm şi în continuare!
    Să facem uitate asemenea momente de slăbiciune ale Celuilalt!
    Din păcate, abnegaţia ungurească sistematică, instituţionalizată, de a lovi şi calomnia tot ce este românesc, ne obligă să părăsim îndătinata noastră atitudine de a-i lăsa pe neprieteni în plata Domnului. Bunătatea noastră şi bunul nostru simţ sunt considerate slăbiciune, prostie chiar!
    E timpul ca această impertinenţă să capete răspunsul cuvenit, iar cei fără ruşine să fie obrăzniciţi şi puşi cu nasul la perete, să nu şi-l mai ridice aşa de sus fără niciun temei! Dacă nu se găsesc maghiarii de bun simţ care să-i tragă de mânecă pe connaţionalii lor mai zănateci sau nu îndrăznesc, să ne ocupăm noi, românii, de această trebuşoară!
    Şi s-o facem de data asta temeinic, cu sistemă!
    Avem nevoie, aşadar, de o strategie bine pusă la punct prin care să contracarăm eforturile sistematice ale celor care, cu fel şi fel de minciuni, ne calomniază şi ne sabotează cu orice ocazie! Noi nu avem nevoie de minciuni, de alte calomnii ca să le răspundem, ci avem de partea noastră adevărul şi nu mai putem întârzia cu punerea în funcţiune a acestei arme teribile: ADEVĂRUL!
    Şi adevărul este de partea noastră în cele mai multe cazuri!
    Numai detractorii noştri au motive să se teamă de adevăr! Ceea ce înseamnă că îl avem de partea noastră şi pe bunul Dumnezeu, care este, în fapt, alt nume al adevărului.
    Numai că trebuie să avem grijă mare: Dumnezeu, oricât ne-ar iubi, nu ne bagă şi în traistă!.
    Ne-a iubit Dumnezeu atunci, laAlba Iulia, şi a vegheat Sfântul Duh la opera care se finaliza în acea zi de neuitat.
    Dar acel final fericit se împlinea prin fapte de vitejie şi de dăruire apostolică a cărturarilor noştri, şi datorită jertfei româneşti din acei ani teribili ai Marelui Război.
     1 Decembrie s-a împlinit prin voia Domnului, dar nu ne-a picat din cer!
    Tuturor românilor aşadar, pentru fiecare român în parte şi pentru întreg Neamul nostru cel românesc, inima şi fruntea sus! Avem de ce!
                                    La Mulţi Ani Frumoşi!

    Prof. univ. dr. ION COJA
    Apropos, ştiţi cum a chemat-o pe mama lui Matei Corvin? - Elisabeta Sălăjan !!!

joi, 14 noiembrie 2013

FĂRĂ FALIMENT PERSONAL!



- pentru cine dracu’ lucrează guvernul? -

Guvernul s-a angajat solemn în fața FMI: nu va susține și nu va aproba nici o legislație în domeniul falimentului personal!
Mi se umple sufletul de „mândrie” și simt cum îmi pleacă capul într-o parte!
Să o luăm băbește: șmenarii de la FMI știu bine în ce rahat economic este România. Știu bine că românii au ajuns la limita suportabilității, mulți neputând să-și mai achite obligațiile financiare. Apărători ai cămătarilor mascați în bancheri, șmenarii de la FMI știu ce fac: cum România este de mult pe tava lor, dictează cu tupeu ce vor ei, ca adevărați stăpâni ce se află.
Ce nu înțeleg eu: guvernul pe cine apără? Nu cred că pe români, căci astfel nu-mi explic cum de ia poziția de drepți la tot ce emană FMI!
Cred că m-am tâmpit când am crezut că milioane de români, multe milioane, au votat pentru acest guvern la alegerile nu de mult trecute. De fapt, cei care au votat au fost bancherii!
Și mai e ceva ce nu înțeleg: cât își imaginează puterile, oricare ar fi ele, că mai rezistă românii?  Ce nu înțeleg ei este că românului poți să-i faci multe, poți să-i iei multe, dar nu poți să-i iei din farfurie mâncarea copiilor!
Cât despre bănci și politici de creditare, economia de piață este văzută numai ca un mecanism de câștig permanent, fără nici o pierdere! Fals, căci nu există câștig fără pierdere!
Când băncile acordau într-o veselie credite “doar cu buletinul”, românii aveau niște salarii. După care, a venit același FMI și a zis că nu e bine, că veniturile trebuie tăiate și ...guvernul a luat poziția de drepți( e drept, alt guvern, dar toți o apă și-un pământ)!
Acum, fără falimentul acesta personal, dacă omul nu are cu ce să plătească un credit de consum sau de nevoi personale (din acela fără garanții!) ce i se poate întâmpla? Îl execută, îi pun poprire pe salariu, îi...ce? Căci peste un anumit plafon, nici o bancă nu poate trece cu popririle! Și în cazul în care un om are mai multe credite, care-l poprește mai repede? Oricum ar fi, băncile sunt asigurate, căci toate creditele sunt însoțite de asigurări! Așa că, până la urmă, cu sau fără cadru legal, falimentul personal este o stare de fapt, pe care nu și-o dorește nimeni, dar nici nu o poate schimba nimeni, căci, vorba aceea: de unde nu este, nici Dumnezeu nu poate cere!
Dincolo de toate dezbaterile economice sau politice, rămâne întrebarea retorică: pentru cine dracu’ lucrează guvernul?

duminică, 10 noiembrie 2013

Eroul Brașovului: Aviator Ion Milu!

Născut în inima țării, în comuna Dârste, Brașov, pe când plaiurile sale natale făceau parte din inperiul austro-ungar, Ion Milu și-a urmat cu patimă destinul, devenind al treilea as al Aviației Militare Române.
Fost funcționar CFR și muncitor într-o fabrică brașoveană, eroul nostru a urmat cursurile Școlii de pilotaj Tecuci, începând cu octombrie 1927. Urmează Școala de Piloți Perfecționare Buzău (1928 – 1929). Ca elev-pilot, sergent-instructor, instructor recruți, îl regăsim, între anii 1929 -1931, la Regimentul 2 aviaţie de gardă Cluj, Escadrila 1 Vânătoare.
Între 1931-1945 a înaintat până la gradul de aspirant-maior şi a avut sarcini legate de instrucţia de zbor de zi şi de noapte, fără vizibilitate, de tragere, pilotaj de înaltă acrobaţie, pilot recepţioner şi pilot de omologare.
Cu un caracter dârz, Ion Milu s-a remarcat ca pilot în Campania din Est, dar și în Campania din Vest.
Pe 6 mai 1943 Ion Milu devine asul zilei, doborând trei avioane La-5!
Pe 16 august 1943 a reușit performanța de a înregistra cinci victorii, fiind imposibil de oprit de către aviatorii sovietici!  A fost doborât, cu avionul în flăcări, de către aviația sovietică, pe frontul de la Igrim. Ion Milu a devenit aviatorul român cu cele mai multe victorii aeriene reuşite într-o singură zi!
Pe 30 august 1943, eroul brașovean a intrat în clubul restrâns al  Cavalerilor  Ordinului "Mihai Viteazul"! Pe lângă nenumărate decorații românești și străine, Ion Milu a primit și Virtutea aeronautică Crucea de Aur, pentru activitate excepţională ca zburător şi cel mai bun trăgător aerian din anii 1930-1938 (acordată de regele Carol al II-lea).
Un an mai târziu, în august 1944, a fost doborât de aviaţia americană, la Cioara Doiceşti - Ialomiţa, fiind rănit la mâna stângă şi la piciorul stâng.
Decan de vârstă al Aeronauticii Regale, Ion Milu a continuat să-și lege numele de aviație și după actul de la 23 august 1944: între anii 1945-1947 a activat ca  pilot de recepţie al Ministerului Aerului la IAR Braşov și între anii 1947-1952 a fost ofiţer cu diferite însărcinări la Flotila 3 Asalt Braşov, Reg. 7 Vânătoare Braşov şi Divizia 68 asalt.
Dascăl de neînlocuit pentru câteva generaţii de piloţi militari, Ion Milu a concurat permanent pentru titlul naţional de acrobaţie. Cu peste 600 de ieşiri la inamic, cotat cu al treilea număr de victorii în confruntări directe ( 40 ), aviatorul Ion Milu este o figură emblematică a Aviației Militare Române, unul dintre așii ce au scris istorie în războiul nedrept. Cu onoare și demnitate, Ion Milu și-a înscris numele în Cartea de Aur a eroilor neamului românesc!
Aviatorul Ion Milu, cel care a  servit pe front din prima până în ultima zi a războiului, a trecut în veșnicie la 18 septembrie 1982, fiind înmormântat la cimitirul Sf. Treime-Schei din Brașov.

miercuri, 6 noiembrie 2013

M-am întors!

Am lipsit un timp. Mi-am luat răgazul de a-mi așeza în ordine gândurile. Nu știu cât v-am lipsit, dar știu cât mi-ați lipsit! Așa că, acum, cu ordine pusă în gânduri, revin la vechile obiceiuri.

Ordinea pe care mi-am pus-o în gânduri nu are ca justificare cine știe ce răsturnare de situație. Este mult mai simplu: prea m-am săturat de avalanșa hingherelii naționale, a scandalurilor economice și politice, a...Ce să scriu eu despre toate astea? Nu-și dau destui cu părerea? Nu aveți capul pătrat? Singurul lucru care ne lipsește tuturor este un trai puțin mai bun. Atât: puțin mai bun!

În ultimul timp am un sentiment ciudat: simt cum începe să mă strângă spațiul! Nu mai am sentimentul confortabil al libertății personale! Ciudat lucru, dar acest sentiment l-am trăit și la sfârșitul anilor ’80! Și peste acest sentiment se suprapune o uriașă propagandă, însoțită de tot arsenalul său! Peste tot, oriunde te-ai uita, numai manipulare! Sincer, m-am săturat. Am ajuns la vârsta la care nu înghit decât ce-mi place!

Din aceste motive, am făcut o pauză! Mi-am pus ordine în gânduri! Am tot analizat! Concluzia este una singură: prostul satului nu sunt eu!

Schimbăm registrul!

Am făcut astăzi un drum lung. Am mers 140 km pentru a-mi cumpăra nuci! Pomi, nu fructe! Puteam să-i comand prin internet și îi primeam prin curier, numai că am vrut să văd cu ochii mei pepiniera, să-i aleg! Am luat nuci românești, dintr-o pepinieră românească, de la un om cu suflet mare, un fost lăcătuș-mecanic îndrăgostit de ceea ce face! Pomii  aceștia se vor constitui în cea de-a doua mea livadă!

În loc să mă întorc pe același traseu, am preferat să parcurg 190 de km, pe un traseu ce m-a purtat pe la poalele munților lui Zamolxe, prin locuri în care spiritualitatea românească poate fi găsită în stare pură. Mi-am încărcat sufletul cu imaginea munților semeți, acoperiți de zăpadă. Am avut o zi minunată, încununată apoteotic de un superb curcubeu. Un curcubeu ca un ARC PESTE ȚARĂ, menit a ne proteja de toate relele ce ne întunecă viața cotidiană.

Într-o zi, vă voi invita în micul meu colț de rai! Este locul care îmi dă puterea și energia să merg înainte!



P.S. Ciudat lucru, dar după atâta drum nu am nici cea mai mică urmă de oboseală! Ghiciți de ce?