joi, 16 ianuarie 2014

SUNT DEFECTĂ!?



Mă întreb, de ceva timp, ce caut eu în lumea LOR. Sunt un om care își dorește normalitate. Vreau o țară în care valoarea morală să fie apreciată, o țară în care pe scara valorilor să nu stea cocoțați hoți, incompetenți, imorali, farisei, semidocți și alte jivine de acest fel. Vreau...Ce dracului vreau?
Prea sunt mulți și calcă totul în picioare! E lumea LOR, numai că eu nu sunt construită să mă târăsc, așa că am de gând să continui lupta. Știu, veți spune că un om nu poate lupta cu un sistem. Ei bine, poate! Căci sistemul (oricare ar fi el!) este precum un elegant care încearcă să se lupte cu o albină și sfârșește căzând în trompă, epuizat! Am o curiozitate exagerată, vreau să văd dacă e așa. Cu riscul de a pierde, în final.
Mă gândesc ce s-ar întâmpla cu elefantul dacă ar avea de-a face cu un roi de albine. Cred că ar sfârși prin a respecta valoarea reală a micilor ființe productive!
E clar: sunt defectă!?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu