duminică, 8 mai 2016

QUOD ERAT DEMONSTRANDUM: GENERALUL ION CONSTANTIN A PLAGIAT!



Despre cum a furat proprietatea intelectuală generalul Ion Constantin, realizând un plagiat de proastă calitate după lucrarea  mea  „Jandarmeria din Oltenia – 20 de ani”, am scris în repetate rânduri pe acest blog.
Între timp, lucrurile au evoluat: s-a constituit un dosar de cercetare penală, domnul Ion Constantin a devenit suspect în cauză, s-au adus probe și...martori! Probele le-am adus eu. Martorii i-a adus domnul suspect. Ce martori? Niște foști subordonați, care s-au jurat cu mâna pe pulan că nu am fost pe la unitate, că nu am făcut nimic la carte, că...mai aveau puțin și declarau că eu, de fapt, nici nu exist!
Pentru lămurirea lor, dar și a juristului Ion Constantin, voi spune că PLAGIATUL NU SE PROBEAZĂ CU MARTORI! Clar, băieți?
Plagiatul se probează cu expertize realizate de către specialiști. În cazul nostru, expertiza realizată de către specialiștii O.R.D.A., aflată în dosarul cauzei, stabilește clar că distinsul suspect Ion Constantin a palgiat! În mod grosolan!
Un plagiat care i-a adus și foloase materiale și un pic de imagine publică! Dar acest subiect va face obiectul unei alte cauze penale!
Cât despre martorii suspectului, doresc să le amintesc, dacă cumva au uitat, că mărturia mincinoasă se pedepsește.
Baftă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu